Vrei un ceai?

Vrei un ceai?

M-am oprit brusc din activitatea masochista de smulgere a firelor de par cu penseta si mi-am cautat bricheta. acum lumanarea rosie, candva inalta si mandra precum Tepes Doamne, sta sa moara. si mie chiar nu-mi pasa.
Eu nu m-am priceput niciodata la lucruri mari. Sunt mediocra-n toate si daca mi-a placut ceva vreodata, acel ceva nu m-a placut pe mine.
Si pt ca am anticipat anul telenovelistic ce avea sa urmeze, in septembriele raposat, printre obsesii albastre si impacari cu toamna, m-am hotarat sa ma obosesc ceva mai mult la scoala. am vrut sa iau premiu. si am invatat. si a fost ok. dar am comentat prea mult si m-am certat chiar cu indivizi dragalasi, numiti absolut formal "profesori", niste neni cu diploma, invatati sa-i invete pe altii mai mici si mai prosti, care in goana spre marirea de grad traiesc dintr-un salariu echivalent cu banii pe care-i dau eu pe tigari. Uneori acesti indivizi se simt frustrati, in special cei care au lipsit in facultate la cursul de pedagogie si s-au dus numa la examen. De aceea ei intra adesea in conflict cu "generatia de nesimtiti" pe care ar trebui sa o dascaleasca. Astfel si invataceii devin frustrati, unii incep sa creada-n paranoia si-n vodka, altii tac si invata mai departe, si mai sunt unii, cu zmeul zmeilor in frunte, care mananca jeratec si se rascoala. Si uite-ma acum, la sfarsit de an scolar, cu mandra-mi medie de 9. 50, a patra stea din clasa, cu doza de umilinta-n sange de la festivitatea de premiere, cu mainile goale pt ca-n Goga nu se dau mentiuni, doborata de lene si sorbind dintr-o ceasca de ceai.

Nu cred in ceaiuri, de asta poate-i asa amar si rece. Nu mai cred nici in mine, nici in stilouri magice, si nici macar in ziua in care o sa-mi cumpar alta lumanare. Pentru ca nu mai am nevoie de lumini chioare in plina zi si nu mai vreau sa patez hartia cu cerneala.


[Cred ca a inceput in vara lui 98 sau 99, undeva la capatul lumii, in fata casei cu prispa prafuita. Puiul de om mereu murdar asculta fascinat si nesigur vocea din casetofon care descanta marea si zicea de fostul camin al facultatii de teatru. Atunci nu stia cum e sa n-ai chef de nimic, nu credea in sani care mangaie palme, si nu gasea raspunsuri la nici un "de ce".
Puiul de om insa a vazut marea desenata pe banda casetei. Si veri la randu s-a sarutat cu nisipul, si a ras de scoica nebuna care nu stie sa zgarie decat in mana dreapta, si-a urat parintii si s-a urat pe sine, a plans si a sperat si si-a tinut visele in viata prin supradoze de morfina.
In vara lui 2008, o copila nebuna cu plete lungi si negre, cu pc si dc, dar care mai crede in culori si-n lacrimi si care fumeaza noaptea pe geam cu mana dreapta cand toti ochii sunt inchisi, va merge sa cunoasca marea. si vantul. si plaja. si racii. si algele. si soarele si sarea si nisipul si baiatul student la teatru cu sticla de bere calda in mana. ]

vama veche - vama veche 1998

tu ce intelegi?

Intr-un decor de primavara continua, fara chesii reprezentative, un pick-up zace cu ochii deschisi. O doza de beck’s de la pasti si niste lumanari pline de praf s-au autointitulat clasice. Ca sa nu mai zic de peretii zugraviti in albastru si pictati cu flori de fericire cam ofilite, nici ei nu vor sa plece. Daca stingi lumina si aprinzi cea mai rosie lumanare, toti cristosii rastigniti pe pereti inchid ochii. Si ei se cred clasici sau sunt sau macar spera ca vor deveni. Dar toti inchid ochii cand il aud pe hendrix. Si isi imagineaza cani de vin, de cafea, scrumire si corzi de chitara, carti din literatura rusa, poate teatru, si niste poze vechi.
In prim plan, din niste ochi caprui, care s-au dorit mereu a fi albastrii, se reflecta ceva amintiri. Ca o retrospectiva la care ei au invatat sa ramana indiferenti. Doua maini la fel de banale, care azi nu s-au bucurat de bratara colorata din 35 de bucati de scoici, fredoneaza nervoase desene aiurea pe hartie colorata. Trei suvite de par negru si lung ametesc impletite pe o oarecare frunte. Si ele se vor blonde si verzi si dansate de vant.

Acest text se inchie aici. Pana si el si-a dorit initial sa fie un pamflet, insa pe tastatura au cazut prea multe lacrimi si literele s-au amestecat. A incercat sa se scrie singur, si pentru ca n-a tinut cont de noua ordine in lumea literelor, s-a oprit inainte de a prinde o forma clara. Nu s-a sters, pentru ca nu mai crede in sinucidere, dar si-a promis o tastatura clasica la pastele viitor.