Stiu ca si tie ti-e frica de culoarea cerului albastru,

De goliciunea minciunii
cand seninul ne dizolva irisul ochiului stang
De nesfarsitul tremurului
cand pielea ni se zbar-ces-te pe umarul mainii drepte
De tipatul cafelei
cand pieptul ne zdrun-ci-na carnea inimii analfabete.

Ne e CLAR frica amandurora
si de ceruri perfecte
si de greseli ireparabile
cand irisul, umarul si carnea
se dizolva
se zbarcesc
se zdruncina.

Nicio minciuna scur-sa pe marginea cestii de cafea
ori pe toarta
n-o sa ma faca sa tip si sa tremur
ca frica de culoarea cerului albastru.