Travka - Partea finala

Tu semeni sfarsitul
nomadul, sfarsitul de vara
uitat intr-o gara
cu partea finala ..



Piesa asta zice mai multe decat niste fraze melancolico-patetice, daca pot sa asociez starile astea. Mi scarba de tot, parca am ajuns la limita vietii. La capatul calatoriei, cand te intinzi pe drum in praf si-ti pui capul pe un bolovan incins de soare. La doi pasi de tine e iarba cruda si moale pe care o cautai, e umbra eterenului salcam. Dar nu mai ai putere, adormi pe burta, cu capul intors spre vis.
Si soarele aproape ajunge la asfintit, e momentul 7 jumate de la inceputul de iulie. Cand razele se filtreaza printre frunzele de salcam. Te trezesti si capul iti bubuie a supradoza de soare, de oboseala, de praf. Cerul gurii ti-e uscat, esti ud pe spate, pe gat, parul ti se lipeste pe frunte. Ai transpirat intre picioare, pantalonii ti-s lipisi de fund, in bocanci esti leoarca.

Sau atunci cand te intorci spre casa noaptea si esti singur si descult. Mergi cu capul in jos, atent sa nu te tai in vreun ciob. sau sa nu calci pe vreo goanga. Asfaltul n-are nicio temperatura. nu simti nici rece, nici cald. Si is multe masini parcate doar cu doua roti pe trotuar si lumina galbena a strazii iti desenaza umbra altfel la fiecare pas. Stii nu, de la stalpii cu lumina, uneori e in spate, alteori merge pt o clipa cot la cot cu tine. E mai greu atunci cand e in fata si ti-e frica sa n-o calci cu varful degetelor. si apoi iar trece in spatele tau si te urmeaza. Si cand ajungi in fata blocului te asezi pe scari, cu palmele infipte in maxilare si plangi. Lacrimile alea reci, care cad ca picurii de ploaie, fara sa clipesti.

Cand erai in mijlocul drumului n-ai mai fost in stare sa mai faci doi pasi. te-ai oprit si-ai ramas in acelasi jeg, plin de praf si transpiratie fierbinte.
Acuma pur si simplu nu gasesti rostul sa urci scarile, sa ajungi in casa si sa te intinzi in pat, asa murdar pe talpi. Sa stai pe spate si sa-ti freci ochii cu podul palmei, sa tragi cearceasul pana sub barbie si sa te intorci cu fata la perete.

Cam asa ma simt. Acolo unde vreau sa ajung nu mai pot, acolo unde pot sa ajung nu mai vreau. Nu-i asta oare limita ?