Amatorul

Scurt metrajul "Amatorul", scris de Gabriel Andronache şi regizat de Marian Crişan, a fost selecţionat la Festivalul de Film de la Dresda care a avut loc între 15 şi 20 aprilie 2008.
Scurt-metrajul "Amatorul" a mai fost selecţionat în competeţiile de marcă de la Milano, Uppsala, Varşovia şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) fiind o coproducţie a casei de filme "Rova Film" şi TVR2, bazată pe un scenariu finalist al concursului HBO din 2006. --- surse externa





Aaa ce film frumos ! :)
Damian, baiatul asta, desi pare un fraier nefericit, cred ca e cel mai fericit om din lume ! In timp ce noi suntem injurati pe gratis, el primeste bani. frumos ma..
:)) asa-mi vine sa dau si eu anunt ..

Ahh, Sascha femeie, "Eu sunt o doamna, ce pula mea!"

Timi :x

Nu vreau sa par pitipoanca patetica ( deja am devenit obsedata de ideea de patetism verbal ) revin deci, n-are niciun rost ca oricum el nu poate sa citeasca, da va arat si voua.. :)
Pe el il iubesc cel mai tare in lumea asta dupa mama si sor`mea, uneori poate chiar mai mult, ca acuma, cand mi ingrozitor de dor de el.
El e Timi, Timisoareana in buletin, motan gasit in Parcul Cetatii acuma vreo patru toamne, aproape mort.. Am aflat de curand ca e defapt rasa norvegiana de padure, cam protejata prin lege si pe cale de dispartie.. te miri..
Am observat la tara cand eram copil si staream noaptea afara sa-nvat linistea, ca unii caini din vecini au ceva din vocea stapanului in latratura lor. discutabil intr-adevar, da in alt context bla bla.
Da` n-am sa fiu patetica sa explic cum poate fi un motan deprimat, cu mutra de nebun pierduta cu orele intr-un punct fix. sau cat de fericit e incercand sa imite un zambet de copil tamp cand ii zici ca-l iubesti. sau cat sunt de norocoasa eu ca mi-am gasit in viata asta si sufletul pereche uman si animal ;)) hehe..

Anyways, el e Timi.

Mouth to mouth 2004

Chapter I

"Men can do nothing without the make-belive of a biginning. Even Science, the strict measurer, is obliged to start with a make-belive unit, and must fix on a point in the stars` unceasing jurnery when his sidereal clock shall pretend that time is at Nought. His less accurate grandmother Poetry has always been understood to start in the middle; but on reflection it appears that her proceeding is not verry different from his; since Science, too, reckons backwards as well as forwards, divides his unit into billions, and with his clock-finger at Nought really sets off in medias res, into the middle of things. No retrospect will take us to the true beginning; and whether our prologue be in heaven or on earth, it is but a fraction of that all-presupposing fact with which our story sets out." George Eliot

Asa-mi incepe-o carte cu pagini prea albe si coperti gretos de lucioase. Mereu distrug cartile in timp ce le citesc, gen fingerprints de cafea, mina de creion si alte ganduri. George Eliot o fo femeie.

Chapter II

Timpul nu se masoara in pasi in nisip spalat de valuri sau ridicat in castele de nisip. Dar plaja noastra e atat de circulara iar lumea e o mare sau marea e o lume mare. si toata plaja dimprejur e a noastra si soarele ne rasare si ne apune in mare si-n lume. si totul se invarte. si nu stiu de ce ma gandesc la timp cand orice altceva nu are sfarsit.
Sunt linii de cale ferata ce n-au inceput si nici sfarsit, ci doar trenuri si statii si halte. si panouri mari cu ora de sosire si de plecare. in trenul nostru ne compostam pe rand biletele si stam pe rand in scaunul de la geam. si poate n-om fi singurii calatori dar pe altii nu-i pricep si mi-e degeaba sa incerc cand te am pe tine calator. bon voyage !
Sunt pachete de tigari din care poti fuma o tigara de doua ori. E prima tigara, cea pe care o intorci si-o fumezi ultima. in ea ni se amesteca buzele pe degete, degetele prin par si parul pe buze.
Sunt saptamani care incep vinerea la amiaza si se termina peste ani de zile cand se topeste ultima zapada impreuna.
Timpul nu se masoara in pasi in zapada topita de soare sau ridicata in oameni de zapada...

Cat ni-i ceasul? taci si nu-mi spune, inca te mai rascolesc prin melodii, nu-mi zi ca-i taziu ca nu te mai pot crede.



Pendant que la marée monte
et que chacun refait ses comptes
j'emmène au creux de mon ombre
des poussières de toi
le vent les portera
tout disparaîtra mais
le vent nous portera ..

Ce departe ne e regasirea.. incerc sa amestec ganduri si-mi ametesc cuvintele si-mi reformulez expresiile fetei dar parca e degeaba.
e noapte si e lumina, curge Craciunul rastgnit pe geam in beculete colorate iar undeva afara ploaia redeseneaza asfaltul.
reformulez.
hai sa reformulam linistea. sa descompunem zgomotele. sa nu mai ascultam muzica. sa respiram incet. sa ne aprindem tigara de la lumanarea rosie si sa scrumam in palma.
cat de mult imi lipsesc momentele de liniste, de strans in brate, de insomnie si asternuturi reci.

Cum pot pretinde cate unii a avea rabdare, de a fi atat de prudenti cu sufletele lor incat sa accepte asteptarea? raspunsurile sunt minciuni patetece, stii tu? ascunse in resemnarea trista care lasa riduri in coltul gurii... sau unii se mint si pretind a-si folosi inteligenta aducatoare de echilibru prin ratiune.
asteptarea..ce discomfort .

minciuni patetice, mai patetice chiar decat imaginea mea de acum printr-un ochi strain, care nu pricepe ca noi doi purtam aceeasi camasa de forta si luam aceleasi pastile. si ca, dincolo de toate, impartim acelasi suflet.

mi-ai zis ca te-ai lasat de tigari si ca te-ai hotarat sa dormi mult. dar in mintea mea te vad tot cu ochii pierduti pe pereti, numarand zugraveala cameri goale.
ca mine acum. doar fumul gros ne mai leaga, in momentele cand filmele ni se intersecteaza si ne sclipesc ochii a lacrimi crude, ce nu vor fi sterse de nimeni.
dar daca tu crezi ca e mai bine, atunci vom dormi mult si obrajii ne vor ramane uscati.
vom visa, pe rand, visul tau si visul meu, acelasi in definitiv, dar cu alt decor.
si vom ramane cu visuri, dar fara vise. ca alea dor, mi-ai zis si tu si simt si eu, raman suspendate in golul nesuferit de gol, parca cel mai gol pe care l-am simtit vreodata. visele-mi urla in creieri si umplu aerul cu disperarea singuratatii.

si-or sa refuleze toate in somn, cand o sa ne jucam unul in parul celuilalt, amintindu-ne de ziua in care ne-am nascut in acelasi spital de nebuni si-am locuit o viata la acelasi etaj. dar cat de greu ne-am gasit dupa atatia ani... visurile noastre or sa fie despre regasire, frumoase si pline de lumina si de fum subtire, ce se destrama din zambetele noastre perfecte in aerul pe care il respiram parca cu aceiasi plamani.

mi-e atat de dor de linistea din tine.

Mouchette 1967

Mi se cam incheie anul.. acum 12 luni pline plecam la Baia Mare si ii ziceam mamei ca merg pan` la Blaj cu Misha, la ceva chef. Imi pare rau, mama, sa-mi fie rusine.
cand m-am intors la Sibiu am pus un punct mare si-am dat enter la viata, facandu-mi revelionul imaginar prematur, intr-o imbolnaveala crunta la plamani.
cred ca anul asta am vazut cele mai multe filme, regie proprie, eu actor prinicipal, scenograf, spectator, critic, fan. Ca intotdeaua, viata a fost a mea, a fost asa cum am simtit sau am crezut. totul in viata mea s-a raportat la mine, in cel mai egoist si criticabil mod. Si totul mi se datoreaza si pentru tot imi asum culpa. si ca de obicei, nu accept pareri sau comentarii negative. e problema mea.

Am sa plec la Paris, intr-un an cam asa. nu stiu sigur cum o sa reusesc sau cand, dar stiu de ce.
apropo de galofilia-mi dezvoltata peste noapte - filmul Mouchette 1967. mi-a ramas imaginea sinuciderii ei in minte, cum se rostogoleste din deal si se inneaca in lac. si fapul ca i-au trebuit trei incercari si cauzele determinante. aa e genial si usor de gasit. e complex, m-am uitat peste critici si-am inteles si mai multe, pe youtube are subtitrare in engleza, si miros de fan si suna a greieri de sfarsit de august. un must be seen.
pour la cinematheque francaise, hai ca ne emancipam incet incet.