"Toamna cu luna

cand porti peste pulover o niciodata captusita cu totdeauna

cand stii ca ai mai iubit si ai sa mai iubesti

printre taxiuri nefiresti."

am sa intreb copila poezie cine-i autorul. poate e Cartarescu, nu-mi amintesc. cred c-am fost prea prinsa-n magia canii cu lapte si scortisoara din dupa-amiaza nebuniei de septembrie. asa-i cand descoperi incaperi rupte din sufletul unui pictor expresionist, carciumi gata sa fie iubite in versuri libere. uiti detaliile cand atingi intregul.

daca ma-ntrebi cum sunt am sa-ti zambesc. cum numai uneori reusesc, fara sa ma stramb, fara buze crapate, fara clipiri insistente din gene. si tu ai sa-ntelegi ca-s bine, ca-mi incalzesc in fiecare zi sufletul la soare, in pauza mare, cu doua tigari fumate cu mana dreapta. am sa-ti desenez Parcul Cetatii si copacii lui hippioti, am sa-ti desenez cofetaria de langa, am sa-ti desenez multi covrigei si tu o sa mi cumperi. am sa-ti zic ca mi-e frica de controlori si tu ai sa-mi cumperi un bilet. si-ai sa-mi mai cumperi unul, sa am si pentru maine. am sa-ti zic ca mi-e frica sa merg singura cu autobuzul. atunci ai sa taci. si-ai sa vii cu mine. am sa-ti zambesc. cum numai uneori reusesc, fara sa ma stramb, fara buze crapate, fara clipiri insistente din gene.

daca ma-ntrebi ce-i in capul meu am sa zambesc. dar am sa ma stramb. am sa-ti enumar, cu si'urile de rigoare, si cafea, si Stigma, si Verso, si ochi verzi, si Sisif, si toamna, si pixul verde, si Coca cola, si flori, si ochi, si buze, si morminte, si expresionism, si bocanci, si bac, si saruturi, si mov, si dragoste, si hormoni, si excitatie, si dureri de spate, si bere, si covrigei, si tone de bilete, si taxiuri, si pulovere, si ochi negrii, si ochi de tigan.

si daca n-ai sa ma intrebi eu tot am sa-ti zic.