sunt o pacatoasa. scriu de zor in cartea "saptamana mare sau aventurile lui isus cristos", o idee mai mult decat tampita. ieri, spre exemplu, am inclus in carte basmul "ghe' si lupta cu balaurul". asta e blasfemie.
24 aprilie 2008
mighty jungle
20 aprilie 2008
pretexte
e primava serioasa, nu-i de gluma cu ea. cand ploua, cand se razbuna norii, cand se scutura florile.
m-am tot plimbat pana m-am indragotit de orasul meu sub pretextul unui asa zis nou urban mood. am aflat intamplator ca mult verde te ascunde de ochii altora prin parc, ca atb in casti la volumul 32 ascunde fundalul cu suparare al oamenilor, ca un zambet fals te poate amagi chiar si pe tine..
uite-ma iar adunand ganduri din lumi care parca au fugit de mine, din perioade pe care nu vreau sa le las sa treaca.. o vreau pe ea inapoi, o vreau cu soare prin par, cu bere si papusoi fiert, cu taxi si vama veche la casetofon!..
eh si ce. cui ii pasa? nici macar orasului, chiar daca aproape ii dadusem inima mea proasta.
ATB - Long way home
8 aprilie 2008
just be part II
"They say learning to love yourself is the first step that you take when you want to be real.."
la 7:18 p.m.
7 aprilie 2008
just be
am intrebat retotric daca a murit. si mi s-a raspuns ca am murit. e fantezie. si nu e retorica pentru ca are raspuns. trebuie doar sa gasesti particica de cer curat care sa-ti deseneze raspunsul.
cadrul e perfect. acorduri nereusite la chitara, "just be" in winamp, cani goale si crengute cu flori uscate.
la ce ar trebui sa ma astept acum? sa mi se raspunda ca n-a murit? e la limita constintei sa judeci absolutul din perspectiva unei intrebari. si nimic nu ma mai mira cand e vorba de mine. uneori ma contrariez si zambesc tamp. dar acum? acum de ce nu mai cred?
mi-a zis cineva ca ar vrea sa fuga intr-o alta dimensiune doar ca sa se odihneasca. am vrut sa-i zic ca mie mi-ar fi de ajuns o capita de fan. dar am tacut si am lasat ochii in jos ca pentru o clipa sa-i simt durerea. pt ca mi-a fost rusine. pt ca e prea tarziu..
de ce ne indepartam de ei? de ce nu s-au inventat contracte pe viata care sa ne lege la nesfarsit, si de fiecare data cand vrem sa plecam sa ne readuca inapoi?? de ce nu ne ia nimeni de urechi si nu ne starnge apoi in brate?
cine sunt ei - nu conteaza, ca-s prieteni, pariniti, amintiri sau ghivece cu flori.
in plus, unde suntem noi cand nu mai suntem? unde fugim de fiecare data cu pasi de indian? daca e ceva de neiertat e ca n-am stiut sa raman. sau ca n-am invatat sa ma intorc.
deci - am murit?
"If you're searching for truth you must look in the mirror and make sense of what you can see.."