iti spui in gand sa nu intre nimeni, sa ramai singur. acum ai gasit o clipa de liniste si trebuie sa-ti amintesti. si cand iti amintesti iti vine sa plangi si te strambi si vorbesti singur, ca intr-un monolog de debut. esti prost si n-ai talent. refaci propozitile si schimbi accente si dintr-o data vorbesti asa de tare incat stii ca o sa intre cineva sa te intrebe ce ai. atunci taci si iti inabusesti cuvintele si daca ai avea o oglinda in fata te-ai speria de cat de mult ti-au deformat amintirile chipul in minutele astea.
te invaluie ciuda. sau regretul? te minti si te strambi fals si-ti spui ca n-ai gresit tu de data asta. nu ai gresit iar tu.
nu poti sa-ti imaginezi cortina cazuta vreodata. realizezi ca luminile s-au ingalbenit si sala e prea palida pentru rosul din tine. scena e murdarita de bocancii iernii si ai noroiului si tu stai turceste. te amuza cumpit cand erai mic numele pozitiei si acum cuvantul pozitie are conotatii sexuale in mintea ta si incepi sa razi. te-ai linistit. valul de ciuda a trecut si linistea ti-a inmuiat picioarele. reflectoarele isi schimba culoarea, podeaua straluceste si sala se umple. doar lumina verde de la semnul de Exit iti mai aminteste de ceva.